O poveste de iubire
Într-o zi, m-am sculat dis-de-dimineață ca să văd răsăritul soarelui. Ah, frumusețea creației lui Dumnezeu este mai presus de orice descriere! În timp ce priveam, L-am lăudat pe Dumnezeu pentru lucrul său minunat; și cum stăteam acolo, am simțit lângă mine prezența Lui.
El m-a întrebat: „Mă iubești?”
I-am răspuns: „Desigur, Doamne! Tu ești Dumnezeul și Mântuitorul meu!”
Atunci El întrebă: „Dacă ai fi handicapat fizic, M-ai mai iubi?” Am rămas perplex. Mi-am privit mâinile, picioarele și tot restul corpului și m-am întrebat câte lucruri n-aș fi în stare să le fac, lucruri pe care le primisem în dar. Și am răspuns: „Ar fi mai greu, Doamne, dar tot Te-aș iubi.”
Atunci Domnul spuse: „Dacă ai fi orb, ai mai iubi creația Mea și pe Mine?”
Cum să iubesc ceva fără să-l pot vedea? Atunci m-am gândit la toți oamenii orbi din lume și că, totuși, mulți dintre ei Îl iubesc pe Dumnezeu și creația Sa. Așa că am răspuns: „Mi-este greu să mă gândesc la asta, dar tot te-aș iubi.”
Atunci Domnul mă întrebă iar: „Dacă ai fi surd, ai mai asculta cuvântul Meu?”
Cum să ascult ceva, fiind surd? Apoi am înțeles. Ascultarea cuvântului lui Dumnezeu nu se face doar cu ajutorul urechilor, ci mai ales cu inima. Am răspuns: „Mi-ar fi foarte greu, dar, totuși, aș asculta cuvântul Tău.”
Dumnezeu, atunci, întrebă: „Dacă ai fi mut, ai mai lăuda Numele Meu?”
Cum să înalț laude fără de voce? Apoi mi-am dat seama: Dumnezeu vrea ca noi să-I cântăm din inimile și sufletele noastre. Nu contează cum sună.
Și a lăuda pe Dumnezeu nu înseamnă totdeauna a cânta; căci atunci când suntem prigoniți, lăudăm pe Dumnezeu prin cuvintele noastre de mulțumire. Am răspuns, deci: „Deși n-aș putea fizic să cânt, totuși aș lăuda Numele Tău.”
Și Domnul mă întrebă: „Mă iubești cu adevărat?”
Cu curaj și cu deplină convingere, am răspuns cu toată ființa: „Da, Doamne! Te iubesc pentru că tu ești singurul și adevăratul Dumnezeu!”
Crezusem că am răspuns bine, dar Dumnezeu întrebă: „Atunci, de ce păcătuiești?”
„Pentru că nu sunt decât un om. Nu sunt perfect!”
„Atunci de ce în timp de pace tu rătăcești aiurea? De ce doar la vreme de necaz iei rugăciunea în serios?”
Nici un răspuns. Doar lacrimi.
Domnul continuă: „De ce cânți numai când ești cu prietenii? De ce mă cauți numai la vremea rugăciunii? De ce ceri lucruri atât de egoist? De ce ceri cu atâta necredință?”
Lacrimile continuau să cadă pe obraji.
„De ce te rușinezi de Mine? De ce nu propovăduiești? De ce, la vreme de necaz, te plângi la alții, în timp ce Eu Îmi ofer umărul să plângi pe el? De ce cauți scuze atunci când îți ofer ocazia să slujești în Numele Meu?”
Am încercat să răspund, dar nu era nimic de răspuns.
„Ești binecuvântat cu viață. Te-am zidit nu pentru a arunca acest dar. Te-am binecuvântat cu talantul de a-Mi sluji, dar tu continui să-mi întorci spatele. Ți-am dezvăluit cuvântul meu, dar nu te-ai înțelepțit. Ți-am arătat binecuvântările Mele, dar ochii tăi erau îndreptați în altă parte. Am trimis slugi la tine, dar ai stat nepăsător în vreme ce ei erau aruncați afară. Ți-am auzit rugăciunile și am răspuns la toate. Mă iubești tu cu adevărat?”
N-am putut să răspund. Cum aș fi putut? Eram incredibil de rușinat. Nu aveam nici o scuză. Ce puteam să zic la toate acestea? Când inima îmi bătea să-mi spargă pieptul și lacrimile începeau să șiruiască, am zis: „Te rog, Doamne, iartă-mă. Nu sunt vrednic să fiu fiul tău.”
Domnul răspunsese: „Iată mila Mea, copile”.
Am întrebat: „De ce continui să mă ierți, de ce mă iubești atât?”
Domnul răspunsese: „Pentru că ești făptura mâinilor Mele. Tu ești copilul Meu. Nu te voi părăsi niciodată. Când plângi, Eu plâng cu tine. Când salți de bucurie, Eu râd cu tine. Când ești jos, Eu te încurajez. Când ești obosit, Eu te port. Voi fi cu tine până la sfârșitul zilelor și te voi iubi de-a pururi.”
Niciodată n-am plâns așa. Cum am putu să fiu atât de rece? Cum am putut să-L rănesc pe Dumnezeu atât de mult?
L-am întrebat pe Dumnezeu: „Cât de mult mă iubești?”
Atunci Domnul își întinse brațele, și i-am văzut palmele străpunse de piroane. Am căzut la picioarele Lui Hristos, Mântuitorul meu, și, pentru prima oară m-am rugat cu adevărat.
*(traducere din publicația religioasă „Solia”, Jackson, MI, U.S., vol. LXII, nr.3, Martie 1997)
Link Proiecte
O poveste de iubire
Pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Procopiu Decapolitul
